Partide de vânătoare la Pensiunea  "LUMINA  LACULUI", Colibița, Carpații Orientali, România

Confortul casei noastre, personalul prietenos și bucătăria excelentă vor satisface nevoile dumneavoastră înainte și după vânătoare.

Împrejurimile pensiunii noastre ″LUMINA LACULUI″ formate din imensitatea Carpaților Orientali oferă un adăpost ideal vânătorilor aflați departe de căminul lor.
 

Situată la o altitudine de aproape 900 de metri, Pensiunea″ Lumina Lacului″ își asumă rolul de  tabără de bază pentru vânători și grupurile lor. Zona de vânătoare se întinde peste munții din jur până la înălțimi de cca. 2000 de metri, cu zone intens împădurite dar slab populate de oameni.

Echipa de la ″LUMINA LACULUI″, condusă de Lutz Noack, lucrează în strânsă colaborare cu vânătorii români locali  și asociațiile acestora.  Principiile  eticii de vânătoare și comportamentul responsabil față de mediu sunt respectate cu strictețe. Desigur, vânătoarea este permisă numai sub licență. Acest lucru este solicitat pentru oaspeții de la Pensiunea Lumina Lacului de la autoritățile competente

Sezonul de vânătoare este deschis pe tot parcursul anului pentru diferite animale, iar perioadele de reproducere și înmulțire sunt respectate.

Pentru a rezerva  sezonul de vânătoare la Pensiunea  "Lumina Lacului",  contactați fie  biroul german de legătură pentru  "LUMINA LACULUI", din Wermelskirchen, Forthausen, Germania, telefon +49- (0) 2193-3361, sau direct cu Pensiunea LUMINA LACULUI  în Colibița, România, telefon +40- (0) 263 265 570 si întrebați de Lutz Noack. De asemenea, puteți să ne contactați prin e-mail: ebtbotschafter@aol.com. Va rugam sa folosiți  cuvântul de legătură " vânătoare, "  în comunicare.
 

Druckversion Druckversion | Sitemap
© Pension Lumina Lacului, Colibiţa, Bistriţa Bărgăului, Rumänien